Semaforul cu două fețe

Nu mă refer la semaforul cunoscut, care are becuri si pe o parte și pe alta. Mă refer la acela care îl vedem doar noi adica eu pe al meu tu pe al tău. E un semafor cu o multitudine de culori. Este bineînțeles roșu care semnalează să opresc. Este verde care semnalează să merg înainte. Dar celelalte culori sunt ciudate e ceva de genul galben, ceva de genul portocaliu, albastru și multe alte nuanțe. Și e foarte lung acest semafor. La un capăt văd lumina roșie și la celălalt capăt văd lumina verde. Alea erau clare. Dar toate luminile între ele sunt cam ciudate adică simt că știu ce înseamnă dar sunt acompaniate de niște sentimente de incertitudine și totuși sunt în funcțiune. Ba chiar marginalizează culorile extreme amintite. Da exact, evitarea extremelor. Acesta era țelul. Și pentru fiecare întrebare se aprindea un bec. Când portocaliu, când albastru, când galben și pentru fiecare decizie se aprindea câte un bec și pentru fiecare faptă se aprindea câte un bec și uite așa funcționa totul strună. Ba chiar și atunci când se aprindeau câte două deodata știam ce e de făcut. Verde și roșu au muțit. Când răspundeam se aprindea câte un bec două și funcționa.

Într-o bună zi a venit o persoană de la inspecția tehnică și imediat am aflat că semaforul meu are prea multe culori și că nu este în ordine pentru a dirija traficul în acest fel. Așa că imediat m-am apucat de treabă și am demontat toate becurile afară de cel din frunte și cel din capăt. Am început să utilizez iar culorile prevăzute. Roșu și verde. Până odată când am hotărât să adaug rozul înapoi si albastru și nuanța aceea de galben. Și totul mergea bine acum cu mai multe culori. Până și astea au fost prea puține și a trebuit să mai adaug nuanțe de portocaliu și galben. Și la inspecția tehnică care a urmat la scurt timp iara mi s-a atras atenția că sunt prea multe culori.

SFÂRȘIT

talidu.at

339